Nu e nicio sinteza veselă astăzi. E un moment cu tristețe on the rocks  și regret, unul dintre momentele alea în care îți dai seama că ești personajul negativ în viața cuiva, că ai făcut rău cuiva drag, fără să știi și fără să vrei. Când realizezi că rănești un prieten, că, indiferent de ce ai crezut tu despre tine, despre voi, nu ai fost prezentă pentru prietenie și că nimic nu pare să ajute.

Când prietenia se destramă, nu există consolare. Citești ca și cum ai mesteca nisip, mănânci doar ca să-ți amintești ceva bun, lucrezi mecanic. Așa că în sinteza veselă de acum apar doar pisicii, adormiți, lipiți de mine. Și tăcere, destul de greu de integrat, dar singurul spațiu in care se poate înțelege sau vindeca ceva. Plus niște pași în spate, nu se știe pentru cât timp.

Aș fi vrut să umplu sinteza cu prietenie, nu cu cărți și poze. Aș fi vrut să fi fost o prietenă mai bună, să fi înțeles mai mult. Poate vouă vă iese altfel, poate vouă vă iese varianta câștigătoare. Poate, în timp, vom ști cum să ne apropiem așa cum are nevoie celălalt. Să ascultăm chiar și atunci când nu spune nimic. Eu așa sper și asta e mică mea “bucurie” de buzunar pe care o împart aici.

A, și un poem scurt despre prietenie, ca imagine a fericirii:

Mai mult nu pot nici să scriu, nici să împărtășesc zilele astea. Pentru că unele stări, grele și invazive cum sunt, nu trebuie păcălite cu nimic și asta le face atât de reale și de urgente.

Aș vrea să cred că urgența și greutatea lor ne dau singura speranță că, recunoscându-le pe ele cu toate ale lor, am putea să recunoaștem ceva mai mult decât am fost în stare.