Site Overlay

credit foto: Mircea Struțeanu

Sinteza veselă: ultimii pepeni, Agatha Christie și Guerilla Girls - Alina Purcaru


Pare neverosimil, aproape, să scriu că prima săptămână din septembrie se apropie de sfârșit, pare neverosimil că vara s-a topit,  ca și cum am fi sorbit-o cu paiul dintr-un pahar de Hugo. Pare și, cu toate astea, e real, iar gustul nu e rău deloc.

Bunătățile de săptămâna asta au fost de multe feluri, amestecate cu fel de fel de griji, treburi, presiuni și alte astfel de detalii inevitabile. Pe o listă a lor și numai a lor, riscă mai puțin să fie amestecate cu totul în pasta nu tocmai rarefiată din care sunt făcute aceste zile.

Cei care deschid lista micilor fericiri de buzunar sunt pepenii.

Ultimii pepeni ai verii merită toată atenția. Aceste sublime, incredibile aproape, creaturi vegetale împart cu noi o dulceață și o bogăție pe care niciun alt fruct și nicio altă întâlnire nu le pot înlocui. Sunt, pentru mine, paznicii generoși și binevoitori ai verii. Micul dejun îmi pare momentul perfect pentru pepeni. Sau ora 5, după siestă. Sau seara târziu, cu un mare ecran în față, cel mai larg tricou și multe, multe șervețele. Acestea fiind mărturisite, ultimii pepeni ai verii vor fi mereu un răsfăț, dar și parte dintr-un ritual de rămas bun, la trecerea în sezonul verișorilor lor mai mălăioși și deloc la fel de zaharicioși, dovlecii plăcintari.

După pepeni, Maratonul de poezie și Jazz, din ultima zi de august, din curtea MNLR-ului. A fost diferit de alți ani, cu distanțare, măști și tot ce presupune grijă și precauție în vremurile astea. Dar a fost bine că ne-am văzut, chiar dacă nu ne-am lungit la discuții plimbate prin străzi și baruri, ca-n alți ani. A fost bine că ne-am întâlnit vocile, că ne-am spus vorbele bune pe care am reușit să ni le spunem, că ne-am ascultat și ne-am (re)trezit pofta de poezie.

Și sper că, pentru cei care ne-au ascultat, în direct, la Radio România Cultural, a fost un semn, pe mai multe voci, că niște trebușoare importante, reale, deși fără nicio utilitate lucrativă  continuă, din fericire. Chiar dacă, chiar dacă.

Și săptămâna asta în biblioteca mea au ajuns cărți noi, iar bucuria a fost mare și total nedisimulată. Una dintre cele de care abia aștept să mă lipesc în lunile zgribulite de toamnă e autobiografia masivă a Agathei Christie: O autobiografie (traducere de Adania Folea, Editura Litera). Agatha Christie a scris 15 ani la ea, din aprilie 1950, iar cartea a apărut în 1977, la un an după moartea ei.

Am citit multe dintre romanele Agathei, farmecul lor și, în special șarmul tacticoasei Miss Marple sunt printre cele mai frumoase semne de lectură cu care am rămas de când am învățat să citesc povești. Nu aș rata această lungă confesiune, pe care cronologia o cam lasă rece și care începe cu o afirmare atât de solară a vieții:

Eu iubesc viața. Am trecut prin momente de disperare, de cumplită nefericire, prin clipe de tristețe răvășitoare, dar dincolo de toate astea, continui să cred cu îndârjire că simplul fapt că trăiesc este un lucru extraordinar. Așa că am de gând să mă desfăt cu amintirile mele – pe îndelete, fără nicio grabă -, așternându-le din când în când pe hârtie.

Plus că  are și poze! (cu membri ai familiei, cu prieteni, dar și poze din călătoriile ei în Orient, alături de cel de al doilea soț, arhitectul Sir Max Mallowan).

O altă carte la care mă uit cu jind și cu amintirea altor lecturi surori, din alte perioade, este La Belle Époque. Amurgul unei lumi de Mary McAuliffe (Editura Corint, traducere de Alina Popescu, prefață de Alina Pavelescu).

Avem, practic, o sumedenie de istorii în istoria unui oraș (Parisul) și a unei perioade (cea care dă titlul cărții): istorie a evenimentelor politice, a schimbărilor sociale, a dinamicii de idei, istorie a artei, a muzicii și istorie literară. Cu personaje ca Matisse, Stravinsky, Proust, Ravel, Gertrude Stein, Cocteau, Paul Poiret sau Leon Bakst.

Tot răsfoind-o, mi-a amintit un roman pe care l-am citit complet imersată, un roman în care personaje sunt, de fapt, exact personajele acestei modernități turbulente: Picasso, Matisse, Stravinsky, Kokoshka. Mă refer la 1913. Vara secolului de Florian Illies (Polirom, trad. Vasile V. Poenaru, 2016), un roman impecabil construit și documentat, pe care-l recomand oricând.

Din prezentare, aflăm că Mary McAuliffe este istoric cu un doctorat acordat de universitatea din Maryland și că a scris foarte mult despre Paris, iar din răsfoiri, pare că  povestește atrăgător și că a intrat în fel de fel de detalii și intrigi de culise. Citez la întâmplare:

Gertrude era tot mai puțin interesată de ceea ce picta Matisse. Avea și ceva personal de împărțit cu artistul, mai ales cu prețurile lui, în continuă creștere. Nemulțumirea îi era alimentată și de o rivalitate tot mai pronunțată cu cumnata ei. Sarah și Michael aveau un salon al lor, pe Rue Madame, nu departe de rue de Fleurus, și mulți îl preferau, găsindu-l mai cald și mai puțin intimidant. Sarah îi era devotată lui Matisse, care, mai târziu, o va descrie drept «singurul membru al familiei cu o reală și inteligentă sensibilitate».

În plus (și detaliu important), cartea arată foarte bine, grafic, există un fascicul masiv de note la final și tot la final e inclus și un album de imagini pe hârtie lucioasă, foarte bine-venit. La prima vedere, astea ar fi amănuntele care mă încântă pe mine, restul rămân de descoperit.

Ce am descoperit, însă, cu bucurie, a fost un interviu pe care Ioana Ulmeanu l-a luat celor de la Guerilla Girls în ultimul număr al revistei Elle.

Guerrilla Girl Kathe Kollwitz in Bilbao, 2013. Photo by Guerrilla Girls, courtesy <a href=”http://guerrillagirls.com/” target=”_blank” data-saferedirecturl=”https://www.google.com/url?q=http://guerrillagirls.co

Guerilla Girls sunt un grup revoluționar și anonim de artiste activiste feminisite, care au criticat practicile discriminatorii din lumea artei și au chestionat criteriile de selecție ale marilor muzee, care au lăsat pe dinafară o proporție copleșitoare din operele artistelor. Poate că vă e cunoscută intervenția lor, un poster, de fapt,  cu următorul text:

Do women have to be naked to get into the Met. Museum? Less then 5% of the artists at the Art sections are women, but 85% of the nudes are female.

Mai mult din munca și ideile lor transformatoare va fi disponibil pentru prima dată amatorilor de artă și schimbare din România la ediția de anul acesta a Art Safari, unde au o exploziție pe care eu o aștept ca pe evenimentul toamnei.

E foarte bun și complet interviul construit de Ioana Ulmeanu, incisiv, provocator, deschis, profund relevant și necesar. Tot în Elle găsiți un alt interviu  consistent cu psihologul Gáspár György, care are ca pretext cartea lui nouă, Suflete de sticlă, dar care, în dialog cu Cătălina Cristescu,  vorbește tot despre moduri în care ne autosabotăm fără să ne dăm seama și fugim de ceea ce ne-ar face cu adevărat bine.

Din vraful însoțitor cu fel de fel de reviste, am extras o altă veste bună: suplimentul Bazzar Art, care se vinde împreună cu Harper’s Bazaar   (în care, apropo, puteți citi și o pledoarie a lui Elif Shafak pentru ficțiune și apropierea de povești, în detrimentul fluxului de știri care aproape că ne curge prin vene, în momente de criză).

Bazaar Art e un buzunar corect croit al celebrei reviste, care face vizibile, într-un mod necesar, profilurile unor artiști altfel cunoscuți doar celor familiarizați deja cu arta contemporană. Mi-au plăcut moodboard – urile unor artiști diferiți și consistenți: Nona Inescu, Cosmin Florea, Maria Guță și Otilia Fiastru, dar suplimentul include potrete și interviuri pe multe pagini, reproduceri, ilustrație bogată, pe scurt, conținut dens.

Ceai de mentă ruptă din grădină, niște lucrușoare pescuite dintr-un second, milieurile mamei (cu care am și pozat prezenta sinteză!) și un Harry Potter revăzut recent,

cu Ron înfulecând jeleu în timp ce lumânările se topesc în marile candelabre de la Hogwarts au completat mini-colecția de experiențele senine, de toată ziua, ale acestui început de septembrie. Pentru săptămâna care stă să înceapă, vă doresc multe și felurite întâmplări simpatice și, desigur,  poftă să le împărtățiți.

 

 

 

 

 

 

Scroll Up