Site Overlay

credit foto: Mircea Struțeanu

Sinteza veselă: bucurii fără bani, flori de cartier și noutăți de sezon - Alina Purcaru


Zi după zi am plănuit câte un text, mi-am imaginat combinații și liste cu idei. Chiar versuri întregi mi-am imaginat, combinații luxuriante am visat. Dar de când a început școala și alarma a sunat neîndurătoare la 6.30 a.m, mi-am dorit în primul și non-negociabil rând, somn.

Septembrie nu va fi niciodată o lună oarecare pentru mine. Păstrează curiozitatea pentru tot ce poate fi învățat și bucuria cu care o iei de la capăt din nou. Cu entuziasmul dimineților răcoroase, cu energia care încă nu s-a tocit în absurdități și rutină, cu pregătirile și toate noutățile de anticipat.

Cu toate astea active în minte, am vrut să scriu despre câteva cărți care să deschidă pofta de ieșit din zona ficțiunii, despre câteva cărți pentru copii care mie îmi plac (să mă uit pe picture books a fost și e liniștitor, pur și simplu, și nu cred că ceva va schimba asta vreodată), despre două ghiduri simpatice, în spiritul restart-urilor de septembrie. Numai că apoi am fost mulțumită dacă am reușit să mă apropii cu diversele alte munci cât mai aproape de ce ar fi trebuit să fie. Am respirat ușurată de fiecare dată când am ajuns acasă după cel puțin patru drumuri zilnice cu metroul, fără alte apăsări în afară de greutatea propriului rucsac, de senzația invazivă de oboseală și de lipsă de timp. Sentimentul de liniște și oftatul de eliberare când ajungi acasă după drumuri care par că ocupă tot timpul e unul dinte cele mai prețioase. Îl pun în fruntea listei.

Mi-a mai rămas o observație cu mult sens, pentru mine, și îmi doresc ca ea să ordoneze cât mai multe dintre bucuriile de buzunar care să zornăie în sinteza veselă săptămânală. Este banala observație că există bucurii și experiențe care nu ar trebui să fie legate de ceea ce ne permitem sau nu să cumpărăm, fie chiar și cărți. Așa că de data asta am încercat să identific măcar câteva, iar pe viitor, să caut și să împărtășesc cât mai multe. Sinteza pe care chiar țin s-o fac săptămânal nu va include, așadar,  numai ceea ce se poate cumpăra ci, cu riscul unor repetiții, aici vor intra și mici momente ori segmente de ritualuri care nu au legătură cu veniturile, ci mai mult cu anumite experiențe și cu ceea ce e, deja, la îndemână,  gratis, numai să fie văzut. Cam la așa ceva mă refer:

De câțiva ani buni, de  când sunt mult mai atentă la natura care își face loc chiar și prin crăpăturile din betoane, vegetația nebăgată în seamă din jurul blocurilor e o sursă discretă de bucurie și de buchete. Îmi place să aduc în casă câte un semn al schimbărilor de anotimp și îmi plac florile, pietrele și crengile, anatomia lor contorsionată, rezilientă cumva, în atâtea noxe și invazie urbană. Starea mea e mult îmbunătățită de prezența vegetației în preajmă, oricât de ciufulită și jumulită ar fi. Dar nu-mi place mereu să cumpăr flori, mai ales când sunt tăiate, mai ales când sunt scumpe, nejustificat de scumpe și nu rezistă mai mult de o zi, două.

Să-mi fac buchete din flori și crenguțe rupte din tufe pe care de regulă nimeni nu le bagă în seamă e o îndeletnicire care mă acaparează cu totul, atunci când îmi amintesc cât de bine-mi face. Eu le spun flori de beton, surorile mai prozaice ale florilor de câmp. Ultimul buchet l-am adus din Delta Văcărești, chiar în ziua de Solstițiu. Zilele trecute mi-am făcut unul din mers, cu rămurele și iederă de Dristor. Mi s-a părut absolut frumos. Și gratis.

La fel de frumos și, în plus,  revigorant a fost somnul de un sfert, maxim o jumătate de oră, porționat cu alarma, undeva către prânz. Cu puține lucruri aș fi schimbat fiecare pui de somn asigurat la prânz, săptămâna asta. Somnul e unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ni le putem face, iar ”te las să dormi”, o formulă magică.  Cred că ne-ar face bine s-o rostim mai des.

Nu conduc și nu mă atrag deloc mașinile. E chiar suspect, la cît de mult îmi plac călătoriile. Așa că, pentru mine, să mă plimbe cineva cu mașina prin tot felul de locuri, fără mare grabă și presiune, e un alt cadou care îmi aduce garantat bucurie. Cu un astfel de cadou a început, de fapt, săptămâna: un drum lung și frumos de la Timișoara către București, cu frumusețea tăiată de tiruri, pe Valea Oltului și companioni îngăduitori și friendly. Nu am făcut poze, m-am culcușit în starea aia de corp purtat, vag amorțit și sedat de priveliști. Dar am trecut prin Lazaret și mi-am amintit poemul meu preferat din Un somn pe scaunul electric de Ioan Es. Pop, așa că îl las aici (gratis și el):

Locurile care zumzăie de oameni nu sunt, în perioada pe care o trăim, destinațiile cele mai recomandate, dar chiar și în pas săltat și cu mască, tot trec periodic prin piață. Nu merg la o piață celebră, – nimeni n-a cântat încă Piața Râmnicu Sărat, nicio facțiune intello nu-și ia porția de mici la noi în cartier – , și nu am nici conexiuni vechi cu vânzătorii, fidelități pe care să nu le trădez.

Nu cumpăr constat de la unii și aceiași, vagabondez în funcție de pofte, nevoi și de câte kile mă trag deja în jos. Îmi place pur și simplu să casc gura și să mă uit peste tot. Toamna, piața e pur și simplu un spectacol în aer liber, numai să treci prin ea, și, comparând cu ce ai putea găsi în supermarketuri, chiar nu e pe bani mulți.

La secțiunea bucuriilor de bibliotecă, au fost câteva și săptămâna asta. Pe lângă cititul și recititul de poezie, multă și diversă poezie, au fost și alte fronturi deschise. Am terminat o frumusețe de roman, pe cât de subțire, pe atât de dens, dar despre asta o să povestesc ceva mai târziu, în preajma unui interviu care sper să se întâmple și care momentan e secret. Iată că în sinteza veselă a intrat și un secret și mi-am dat seama abia scriind și anticipând. Așadar, something’cooking!

Cele mai pufoase brioșe cu cacao scoase din cuptor toamna asta
Cele mai pufoase brioșe cu cacao scoase din cuptor toamna asta. Farfurioara și restul de cești și porțelanuri asortate sunt de la Fandosica – o găsiți pe Facebook și pe Instagram, în caz că vă interesează astfel de jucării.

Cartea nouă a lui Gyorgy Dragomán, un volum de proză scurtă, Corul leilor, publicat la Polirom, a fost un cadou din care sper să iasă și un interviu cu autorul. Și acesta, și cel secret, vor apărea în Observator cultural.

Nu mă așteptam să găsesc în librării atât de repede volumul nou de poeme al lui Mircea Cărtărescu, nu striga niciodată ajutor (Humanitas). Impresia mea rămăsese, nu știu exact de unde (ba știu, de pe Facebook), că se fac încă precomenzi. Dar nu, era acolo, așa că am plecat cu el acasă, către biblioteca de poezie care ”sabotează”, în toamna asta, lecturile.

Săptămâna s-a încheiat cu o întâlnire de foarte mult timp plănuită și reprogramată, cu Ștefan Manasia, care e greu de prins, și cu care am înregistrat un Scurt pe 2, la MNLR. Amazon și alte poeme a ajuns la a treia ediție, la Editura Tracus Arte, la Polirom stă să-i apară Cronovizorul, primul lui roman, iar eu mă bucur că am vorbit, chiar și puțin, despre natura anarhică și impasibilă care-i invadează poemele (având eu acest fix cu natura subversivă dintre oameni, blocuri și orgolii).

@Irina Georgescu

Ca de fiecare dată, vă doresc o săptămână pe gustul vostru și cât mai multe bucurii de buzunar.

 

 

Scroll Up