Site Overlay

credit foto: Mircea Struțeanu

Sinteza veselă: curry cu de toate și emoții amestecate - Alina Purcaru


Cititul nu contabilizează cele mai multe puncte, ca sursă de bucurie și relaxare. Fie pentru că e sursă de altceva (frământări, overthinking, îngrijorare, indignare, anxietate chiar) fie că nu mai are loc în program. A fost loc în program mai mult pentru gătit decât pentru citit și n-a fost rău.

Am citit mult despre violență și creierul meu a avut nevoie de alte puncte de concentrare  ca să iasă dintr-un imaginar puțin spus tulburător. Nicio ficțiune nouă nu și-a putut face loc pe lângă cartea asta, despre care o să povestesc măcar un pic, și care tratează ceea ce se numește terorismul intim sau violența domestică. O carte foarte valoroasă, pe care aș recomanda-o tuturor: de la cititori obișnuiți, la polițiști, procurori, judecători, activiști, jurnaliști sau oricui e interesat sau măcinat de un subiect care, din nenorocire, persistă – violența împotriva femeilor.

Este vorba despre Vânătăi ascunse. Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide de Rachel Louise Snyder, apărută recent la Editura Nemira. Iar ceea ce o face aparte e, o dată,  faptul că răspunde convingător și documentat foarte multor întrebări-clișeu, care blamează victima sau bagatelizează actul, și apoi faptul că încadrează violența domestică într-un context de rele sistemice, încrucișate, făcând din ea inclusiv o problemă de gen. În condițiile în care majoritatea covârșitoare a agresorilor sunt bărbați, iar violența nu este un dat biologic, e explicat, clar și cu argumente,  ce anume e nociv în cultura în care prind corp ideile despre masculinitate – sistemul de credințele al unui bărbat despre ceea ce însemană să fii bărbat.

În carte sunt descrise, însă, și  mecanisme, programe axate pe dreptate reparatorie, menite să-i facă pe agresori să-și conștientizeze nivelul de violență și tot ceea ce a hrănit această violență, pentru ca, în final, să poată schimba tiparul și să rupă ciclul. Sunt modele aplicate în mai multe penitenciare din SUA, ca alternativă la detenția pur punitivă, care crește și mai mult nivelul de violență al agresorilor, odată eliberați.

E o lectură care te fură, te confiscă și cere sublinieri la tot pasul, dar care te cam stoarce, pentru că gravitatea problemelor discutate îți cere să fii acolo, cu toată atenția și cu toate emoțiile.

M-a întors pe dos, cum am zis,  și n-am putut să integrez, pe lângă ea, decât foarte puțină ficțiune, și aia cunoscută, familiară, recitită: Olive Kitteridge de Elizabeth Strout (trad. de Ioana Opaiț, Litera), o carte la care în continuare mă uit la un joc perfect imaginat, un loc în care personajul principal e, de fapt, secundar, sau invers, un roman făcut din povestiri sau povestiri perfecte care sunt, în același timp, capitole de roman. Să mai zic că se ghicește oceanul, foarte, foarte aproape, că totul se întâmplă parcă pe șoptite, într-o comunitate mică, într-o atmosferă aparent banală, dar unde se petrec rupturi sufletești și drame mocnite? Sau că se tace mult și se urmăresc semnele amestecate ale anotimpurilor? Amintesc numai că, pentru cartea asta, Elizabeth Strout a luat Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2009 și că  personajele pot să te scoată din minți, dar nu ți se șterg din minte. Pe verificate, la recitire!

Cu Olive K, în doze mici, la recitire,  am reușit să mă scutur de stări mai convulsive mutându-mă, cu arme, ustensile și sacoșe de ingrediente de sezon în bucătărie. Mulți facem asta, e una dintre cele mai la îndemână metode de a schimba ceva sau de a calma ceva. Iar eu am mâncat prea mulți pufuleți în ultima vreme, așa că venise timpul.

Nu, nu am copt dovleci, deși i-am adus în casă, dar culoarea lor mi-a amintit că pe lume și la mine în bucătărie există cantități considerabile de turmeric. Așa că am făcut un curry de legume, simplu, dacă ai toate, dar chiar toate condimentele pe care le cere bucătăria indiană. Dacă nu, mai bine deschizi un borcan cinstit de zacuscă.

Au urmat niște gutui coapte și tartă cu mere, pentru că miros atât de frumos și pentru că nu mai făcusem de un an.

Și ceai alb

pentru că, în afară de dimineață, care începe cu cafea, mai nimic nu începe fără ceai.

Ca să continui lista cu mici plăceri care pot să dea dependență, o să zic doar numele unui serial, care și mie mi-a fost recomandat, dar la care abia acum am ajuns: Killing Eve.

Numai luni am văzut primele cinci episoade din seria a doua, după ce terminasem, desigur, prima serie într-un ritm și mai îngrijorător. E și un spectacol de joc pe care-l fac Fiona Shaw (o actriță remarcabilă de teatru, dar pe care o cunoaștem mai ales pentru că a fost mătușa sinistră a lui Harry Potter, pentru roluri din seriale populare sau pentru apariția din recentul Enola Holmes), Jodie Corner și Sandra Oh, toate trei multi-nominalizate și premiate. Iar filmul e o intrigă cu serviciile secrete britanice și rusești, cu o criminală internațională, umor negru, mult suspans și multă inteligență. E și multă violență, da, și asta.

Nu pot să nu pun tocmai pe lista cu Weekendul de Halloween, încă un Harry Potter, văzut cu pisica Marty în poală.

Iar bucuria cu care am intrat în weekend, dincolo de emoțiile invazive, a fost să prezint, la prima ediție pe Zoom a Premiilor Observator cultural, unul dintre cele două Premii pentru debut, care i-a revenit Anastasiei Gavrilovici, pentru Industria liniștirii adulților, Casa de Editură Max Blecher.

Cu Anastasia am împărțit niște momente foarte prețioase, cred în poezia ei și mi-e  ea tare dragă, așa că firește că vă recomand cartea și-i doresc ce poate fi mai frumos pentru voce ei viitoare. Puteți vedea întreaga ceremonie aici.

Mă opresc acum, dar nu înainte de a vă face urarea de fiecare duminică: la cât mai multe bucurii de buzunar!

Scroll Up