Site Overlay

credit foto: Mircea Struțeanu

Sinteza veselă: uniformă de muncitoare, un afiș cu vrăjitoare și multe cărți călătoare - Alina Purcaru


Nu știu să fi făcut nimic special, dar așa se întâmplă uneori, primești cadouri din senin și cel mai potrivit e, vorba unor ladies and gentlemen, să le accepți gracefully și să te bucuri de întâmplare. Nu știu cât de gracefully le-am acceptat, dar de bucurat, m-am bucurat, fără îndoială.

M-am pornit eu, într-o bună dimineață de marți către birou, ca orice făptură muncitoare, dar, pe drum, am făcut un ocol să ridic o surpriză trimisă de prietenii de peste Prut, cu care traficul de poezie continuă. Am ridicat surpriza, care consta în două sacoșe zdravene, am plimbat surpriza la birou, am înlocuit, între timp, o sacoșă cu alta încă și mai zdravănă și, când am ajuns acasă, seara, pe canapeaua personală, după alte câteva  drumuri cu metroul, prin alte părți ale orașului, am făcut un unboxing ca de Ajun de Crăciun.

După ce am dat o anumită sticlă la o parte și alte delicatețuri cu uz strict de interior, am decis să ar fi păcat să nu împărtășesc bucuriile de pus pe raft, mai ales că sunt atât de multe, noi și chiar pentru toate gusturile. În plus, măcar cărțile să circule între țările noastre, dacă e în continuare anevoios cu ființele.

Despre cărticica asta nouă a Laviniei Braniște povestesc altă dată, momentan, doar surpriza că a apărut.

Noutate completă pentru mine a fost albumul Lumea lui Zaharia, apărut la Editura Cartier, chiar dacă el a ajuns la ediția a doua. Este vorba despre fotografii cu oameni ca oricare, în contexte comune de viață, în sate din Republica Moldova, cândva prin anii 50, făcute de Zaharia Cușnir, un artist fotograf despre care nu știam nimic.

Din prefața semnată de Nicolae Pojoga am aflat că Zaharia Cușnir a trăit cât să prindă patru regimuri: s-a născut în 1912 și a copilărit în fostul Imperiu, a prins ambele războaie, ocupația sovietică, plus ieșirea din comunism. Nu se știe și nici eu nu am înțeles exact cum a reușit să învețe și să-și practice arta fotografică, fiind, la rândul lui, un om simplu și cu resurse modeste, trăitor în vremuri controlate strict de cenzură.

Ce rămâne clar e frumusețea austeră, dar plină de viață a portretelor de tot felul adunate în acest album, portrete de grup sau individuale, lamele de viață care azi par că aduc la suprafață o lume neverosimilă, încărcată și încercată, dar plină de demnitate și de o frumusețe numai a ei.

Las aici câteva imagini, pe restul, sper să le descoperiți în ritmul vostru.

Tot din Republică și tot de la Editura Cartier au venit două cărticele foarte, foarte simpatice despre care fără urmă de exagerare spun că se potrivesc copiilor de la 3 la 93 de ani. Sunt două cărți despre viața animalelor și a puilor de animale: Mic atlas ilustrat de curiozități uimitoare despre animale și Curiozitati uimitoare despre puii animalelor, ambele scrise și ilustrate de Maja Säfström, o autoare și ilustratoare din Suedia.

Cărțile sunt foarte, foarte frumos traduse din engleză de Anastasia Gavrilovici și sunt două surse de comic și insolit. Volumașele astea inteligent făcute și inspirat desenate ne arată, de multe ori cât de puține știm despre lumea din jur și cât e ea de frumoasă, uluitoare și îngăduitoare cu toate diferențele, ritualurile și comportamentele.

Veți găsi aici că natural, pentru adulții din colonia șobolanului-cârtiță golaș e să mănânce caca-ul reginei coloniei, pentru a-și arăta dorința de a avea grijă de puii ei. Că pentru suricate, natural este să-și alăpteze puii din picioare, pentru tatăl căluț de mare, să aducă el puii pe lume, iar pentru flamingi, să-i hrănească cu lapte roșu care le schimbă acestora culoarea din alb sau gri în roz. Știați?

Bucurii de care mai multe și mai mulți au avut parte, săptămâna asta, au venit de la Anansi.World Fiction, noua colecție a editurii Pandora M, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, o colecție-mozaic:  și cu ancore cunoscute, cum e Elena Ferrante și alți autori consacrați, anunțați în catalog (Paul Auster, William Burroughs), dar și cu descoperiri și voci mai puțin celebre ( la noi, cel puțin) cum sunt, de exemplu, scoțianul Shaun Bythell, proprietarul unui anticariat din Scoția, scriitorul turc, Ahmet Altan, închis din motive politice de regimul Erdogan sau chiar Linda Bostrm Knausgård, care abia acum e tradusă în română și despre care am povestit tot aici.

Le-am dorit cărților din echipajul Anansi bun venit pe rafturi și le-am și scos la o cafea, că n-am văzut să li se fi întâmplat așa o tratarisire, în grup. Lipsea Ferrante, cu Viața mincinoasă a adulților, care a plecat cu alt cititor.

O veste foarte, foarte bună a venit o dată cu afișul ăsta:

care anunță Zilele Literaturii Feministe, prima lor ediție. Urmează, așadar, dezbateri, lecturi, videopoeme și performace-uri, curatoriate toate cu grijă și atenție de LitFem. Eu una abia le aștept, mai ales că deja au început să curgă cartolinele cu intervenții foarte necesare ale scriitoarelor invitate.

 

Ziceam eu la un moment dat (de fapt zic mereu) că bucuriile nu ar trebui condiționate de bani și resurse pentru consum  și că mi se pare sănătos să găsim cât mai multe surse de satisfacție și bună dispoziție în alt soi de experiențe, în relații sau în ceea ce e gratis și la îndemână. Gratis, la îndemână și pur și simplu frumoasă mi s-a părut această jumătate de uniformă de lucru, un fel de jachetă de luat peste salopetă, peste care am dat la ai mei în curte. Cum eu sunt fată muncitoare și strângătoare, am revendicat-o. Și l-am plimbat pe tata prin toată curtea să-mi facă poze pentru sinteză!

Jacheta mea muncitorească este ceea ce în limbajul de specialitate s-ar numi o piesă statement.

Dacă tot am ajuns la ai mei în curte, am pus mâna pe primele gutui, am spart cîteva nuci noi, am deschis borcanul de magiun primit de la cine s-a învrednicit să facă așa o bunătate și am băut ceai de cimbrișor din cana mea neon-pink – prea era totul în culori de toamnă sadoveniană.

 A, și am început să mă uit la Enola Holmes (Netflix) tot cu castron tomnatic la îndemână, nu cumva să-mi scadă glicemia. Nu zic decât că începutul m-a prins destul de mult, mai ales că apare Helena Bonham Carter în rol de mamă feministă, total neconvențională și că interesul meu pentru trame detectivistice n-a fost încă deranjat de nimic.

Atât că n-am apucat să termin filmul, deși aș fi vrut, așa că las concluziile pentru sinteza viitoare și trailerul, aici:

Și, desigur, vă doresc și de data asta o săptămână blândă și cât mai multe bucurii de buzunar.

 

 

 

Scroll Up