Site Overlay

credit foto: Mircea Struțeanu

Un turn din Cartier, o aniversare și vești bune (cu palincă!) - Alina Purcaru


Uneori, un moment, un singur moment te rupe atât de mult de ritmul tău, te descentrează așa de zdravăn, că dacă te uiți înapoi la cum erai și ce făceai cu câteva zile în urmă, pare că tragi cu ochiul la calmul și la bucuriile cuiva străin. Pe mine greșelile personale mă aruncă de pe propria orbită într-un mod cu care nu am reușit să fac pace nici până acum. Și chiar dacă îmi spun că, într-un fel sau altul se repară, greșeala își stoarce din mine doza de vlagă și pînă nu-și termină circuitul, nu mă lasă. Nu și l-a terminat, dar chiar așa, jumătate eu călare pe jumătate de entuziasm avariat, m-am simțit, totuși, datoare să recunosc ce a fost bun și luminos săptămâna asta și să scot puțin capul din magazia cu biciuri.

Încep cu o aniversare: săptămâna asta, editura Cartier a împlinit 26 de ani, ani cântăriți în mai bine de 2000 de titluri, nenumărate evenimente și fapte de toată lauda în preajma cărților. A fost o bucurie de casă, un moment cu recunoștință pentru oamenii și cărțile care au intrat în viața mea datorită acestei edituri și care au adus căldură, un suflu nou și proiecte esențiale. Pe 5 martie, seara, scriitori, redactori și cititori apropiați editurii au povestit și au citit într-o întâlnire online. Eu nu am putut să fiu, din motive de alte drumuri și aranjamente mai vechi și mai greu de modificat, dar las aici linkul la care puteți vedea înregistrarea, și mai jos, o imagine colorată cu cel mai recent turn din Cartier, de la înălțimea căruia lansez urări însuflețite de la mulți ani!

Și tot dinspre Cartier a venit, săptămâna aceasta o veste foarte bună pentru antologia pe care am coordonat-o împreuna cu Paula Erizanu și care a ajuns la al doilea volum – Un secol de poezie română scrisă de femei (1945-1989). Cartea a intrat în librăriile din România și de acum își va urma un drum pe care eu i-l doresc drept și de lungă durată. În acest moment e important să spun că a fost făcută cu intențiile noastre cele mai generoase și cu multă prețuire pentru vocile scriitoarelor. Că a ieșit dintr-un impuls de solidaritate și din dorința de a privi, de aproape, chiar cu riscul de a face greșeli, un teritoriu de care nu s-a prea interesat nimeni. E important să mai spun că a fost un volum de muncă uriaș, că pentru fiecare poem ales au fost citite dacă nu toate, sigur, sigur o consistentă, revelatoare și reprezentativă parte din tot ceea ce a creat fiecare poetă selectată. Că am căutat în continuu cărți și că am activat, împreună cu Paula, o rețea prin care să le facem să circule de la una la alta, în contextul pandemiei, fiecare lucrând din colțul ei de lume. Că am citit mai multă poezie ca oricând și că a meritat fiecare secundă. Chiar îmi doresc tot ce poate fi mai bun pentru cartea asta și pentru cărțile poetelor incluse în ea.

Aș vrea ca sinteza asta să fie mai mică, adunată în jurul acestor două bucurii și să-mi lase un moment în care spun mulțumesc tuturor celor care au făcut antologia să existe: poetelor care au acceptat să fie în ea, editurii Cartier, Paulei, pentru prietenie, încredere, anduranță.

Cred că nu stau rău nici niște ghiocei care înfruntă toanele lui martie neînfricați, alături de mereu rezistentele tufe de trandafiri și nici promisiunea că despre citit și filme povestesc altă dată, când mă mai slăbesc autoflagelările 🙂

Și pentru că avem de sărbătorit, în loc de tort, strecor un instantaneu în care este vorba despre ciocolată neagră cu prune și palincă. Vegană, una dintre puținele ciocolate vegane cu adevărat bune, care păstrează și ceva cremozitate, pe lângă gustul destul de uscat și general valabil de ciocolată neagră, orice marcă aș încerca. Eu am luat-o pe asta de la Ototo , un loc frumos și un magazin simpatic, prieten cu veganii și cu sustenabilitatea. Data viitoare îmi iau varianta mare, pentru că în varianta mini sunt doar trei prune. Bune!

Aș vrea să închei sinteza de iepure șchiop cu pagina care m-a binedispus cel mai mult, din tot ce am citit săptămâna asta. Este un elogiu adus micului dejun în pat, cu Miss Marple în prim-plan, după ce a tricotat puțin, să-și dezmorțească încheieturile. Îl găsiți în romanul La hotelul Bertram (Agatha Christie, Litera, trad. Lidia Grădinaru) pe care eu l-am citit furând timp de oriunde am apucat. Priviți și apoi dați fuga după croasante, dulceață de căpșuni sau bulgări de unt, la orice oră s-ar întâmpla neprețuitul și, pentru mine, cu nimic comparabilul mic dejun:

Acestea fiind puse pe tava săptămânală cu bunătăți, mă întorc la ce citesc acum (Confesiunea de Jessie Burton, pe care am introdus-o aici) și vă doresc, firește, cât mai multe bucurii de buzunar și o săptămână ușoară ca ultimii fulgi din martie.

P.S Dacă sînteți curioase/curioși de o recenzie la Hamnet de Maggie O’Farrell, a mea apare miercuri, în Observator cultural.

Scroll Up