Nu e nicio sinteza veselă astăzi. E un moment cu tristețe on the rocks  și regret.

Nu știu să fi făcut nimic special, dar așa se întâmplă uneori, primești cadouri din senin și cel mai potrivit e, vorba unor ladies and gentlemen, să le accepți gracefully și să te bucuri de întâmplare. Nu știu cât de gracefully le-am acceptat, dar de bucurat, m-am bucurat, fără îndoială.

Bine ai venit în America! a fost, pentru mine, fereastra către lumea interioară a unei scriitoare pe care de acum în colo, o voi urmări cu admirație.

Scriu sinteza veselă cu un frig care-mi îngheață degetele, undeva la munte, într-o zi în care pare că va ploua în continuu, înfășurată bine în pături și în cel mai mare, vechi și călduros pulovăr.

Am căutat și am apreciat de fiecare dată în literatură porțiunea aia pulsatilă, deschisă și fragilă, care, pentru că se recunoaște și se acceptă așa, face loc și pentru sensibilitatea și emoțiile celei/celui care citește.  Am căutat voci care să poată descrie credibil sensibilități diferite. Nuanțat și cu înțelegere.

Zi după zi am plănuit câte un text, mi-am imaginat combinații și liste cu idei. Chiar versuri întregi mi-am imaginat, combinații luxuriante mi-am dorit. Dar de când a început școala și alarma a sunat neîndurătoare la 6.30 a.m, mi-am dorit în primul și non-negociabil rând, somn.

Săptămâna asta, închei mai repejor sinteza veselă. Va fi, așadar, o sinteză fără weekend, pentru că în weekend mă așteaptă alte drumuri, cu niște cărți,  lecturi, cu niște poeți de care-mi place mult și cu un oraș nou, pentru mine, Timișoara, pe care nu vreau să-l neglijez pentru niciun motiv.

Uneori sunt doar drumuri, și mai puțin cărți. Mai mult intenții legate de lecturi, scris și promisiuni viitoare, și mai puțină așezare. Săptămâna asta  așa s-a aranjat: cu recitiri, revizitări, drumuri după cărți și adăstat pe lângă cele cunoscute.

Pare neverosimil, aproape, să scriu că prima săptămână din septembrie se apropie de sfârșit, pare neverosimil că vara s-a scurs ca și cum am fi sorbit-o cu paiul dintr-un pahar de Hugo, pare, și cu toate astea, e real, iar gustul nu e rău deloc.

Mă entuziasmează să văd cititori ridicând turnuri de cărți în așteptarea lecturii și uneori maratoanele de citit pe care le fac booktuberii au ceva molipsitor. Cu toate astea, de fiecare dată când intru în vria cititului-viteză, un spiriduș neînduplecat în lentoarea lui îmi spune să-mi reconfigurez opțiunile, pentru că, știi tu, și pentru el, și pentru mine, lectura a înseamnat mereu altceva.